ADDA – Aprindem Lumânări (piesa noua)

Written by on decembrie 22, 2018

ADDA a lansat un colind nou – „Aprindem Lumânări” , o piesă romantică şi duioasă pentru fanii artistei şi pentru cei care sunt gata să petreacă sărbătorile cu cei dragi.

ADDA a compus „Aprindem Lumânări” împreună cu Georgian Idriceanu la Baladda Records. Inspiraţia pentru versuri vine din sentimentul de „acasă” şi liniştea specifică. Astfel defineşte artista conceptul de Crăciun „acasă cu toată familia”. ADDA a împodobit deja bradul împreună cu familia şi îl aşteaptă pe Moş Crăciun, iar inspiraţia găsită în acele momente a dus la această creaţie artistică.

Noul single este o piesă cu instrumental simplu, un pian curat peste care se suprapune un bas de R&B şi o voce cristalină. Este un colind de 2018, o melodie liniştitoare, sinceră şi care ne învaţă să „aprindem visele” şi să „aprindem dragostea”. ADDA lansa luna trecută piesa „De Piatră„, cu o sensibilitate aparte şi o introspecţie specifică finalului de an.

Asta după ce în octombrie ne oferise ineditul release „Mama Soacra„. Piesa şi clipul au abordat eterna temă a relaţiei dintre noră şi soacră. Asta în ciuda faptului că ADDA se înţelege excelent cu mama soţului său. În 2018 am mai putut asculta şi colaborarea ADDEI cu Killa Fonic pe „Arde„, care a depăşit 23 de milioane de vizualizări pe YouTube.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track
Title
Artist

Background