Cleopatra Stratan – Chocolata (piesa noua)

Written by on mai 18, 2019

Cleopatra Stratan a lansat o nouă piesă, intitulată „Chocolata„.

Cu versuri în limba română și spaniolă, piesa este compusă de Claudia Șuteu, fiind prezentată publicului împreună cu un videoclip filmat în Valencia.

„Piesa „Chocolata” este una din piesele mele preferate. Are refrenul în spaniolă, limbă pe care o ador, în plus, este genul de piesă pe care o ascult zi de zi” – Cleopatra

În regia lui Iura Luncasu, videoclipul dezvăluie o poveste jucăușă, cu flirt și multă aventură, în care Cleopatra și actorul Cristian Del Valle Ortega joacă rolurile principale.

„Clipul l-am filmat în Valencia, iar locațiile au fost superbe! Am filmat la Mirador de Oropesa și la Portocala in Benicassim. A fost distractiv, pentru că necunoscând limba spaniolă, nu puteam să mă înțeleg cu Cristian, dar până la urmă ne-am descurcat. Le mulțumesc lui Cristian Del Valle Ortega și Faviu Moisin, actorii din clip, și întregii echipe”

Cu un nume recunoscut la nivel mondial, artista a avut succes încă de la vârsta de 3 ani. Hitul „Ghiță” s-a auzit inclusiv în țări ca Japonia, Spania și Mexic. Din anul 2008, Cleopatra are și propria ei păpușă, iar din anul 2009 este inclusă de site-ul oddee.com în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4.

În iunie 2018, Cleo a cucerit publicul cu piesa << Te las cu inima>> , o poveste ce o prezintă pe artistă într-o altă lumină: deși trage după ea un geamantan, la fel ca în clipul „Ghita„, ea nu mai este fetita cu ochelari si codite, ci o adevărată domnișoară. După ce i-a spus „Adio” lui „Ghița” la începutul lui 2019, Cleopatra Stratan a lansat single-ul <<Pupa-ma>> cu un videoclip de vară, filmat pe plajele din Grao și Benicassim.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Current track
Title
Artist

Background